Orbul ce vede

Suntem orbi, dar vedem. Un paradox pe care îl întîlnim în plină stradă, la magazin sau în transportul public. Catalogăm, dar nu percepem care ne este locul în această ierarhie a informării.

El este orbul, merge cu capul sus ridicat, încrezut în „adevărul” său, schițînd chipuri false. Nu observă că acel portret are culoare, formă , gust și miros. Nu îl deslușește din amalgamul de lucruri ce îl înconjoară. Pășește fără a cunoaște, merge înainte indignat de așa zisa „prostie” a altora, fără a se uita măcar o dată în oglindă.

Cunoaște, dar este indiferent. E la curent cu toate, dar pășește de parcă nu i-ar păsa. Nu e dezinteresat total, însă nu este gata de acțiune, este subjugat de nepăsare. Nu e insensibil, chiar îi pasă, dar e prea timid să își exprime părerea. Apleacă capul în fața orbului și cade de acord cu el.

Calcă ferm, își controlează fiecare mișcare, cunoaște și este gata de atac. Luptă în apărarea valorilor și niciodată nu ezită să facă un pas înapoi. Sunt adecvați momentului și manipulează bine cu arta vorbirii. De ei se tem, pe ei îi stimează, sunt mai presus de celelalte categorii, dar ușor confundași cu cei dintîi.

Și acum îmi aduc aminte de 7 aprilie 2009, Chișinău, Republica Moldova, cînd după a treia oră holurile liceului erau goale, nici un suflet, nici o respirație. Entuziasmați sau dorind să chiulească de la ore, elevii, de la mic la mare, au pornit înspre Piața Marii Adunări Naționale. Cei informați erau gata de atac, au luptat pentru adevăr, iar cei orbi au pornit împotriva unei forțe din curiozitate, luîndu-i după sine pe cei indiferenți. Nimic nu prevestea haosul, dar începînd cu următoarea dimineață erau căutați prin școli, arestați, amendați și bătuți în stradă. Au avut de suferit toți, dar cu toate acestea indignații numărul unu erau cei neștiutori. Pur și simplu nu sesizau pe ce mină au călcat sau ce bombă au activat.