luni, 2 iunie 2014

Indiferența la putere

Stăm cu mîinile în sîn și privim doar sub nasul nostru. Încercăm cîteodată să ne îndreptăm privirea spre lucruri ce nu țin doar de bunăstarea noastră, dar ea se pierde printre problemele proprii neajungînd la destinația. Suntem indiferenți și nepăsători. Purtăm în buzunar dreptul de vot, dar uităm să ne prezentăm cu buletinele la urne. Ne revoltăm cînd auzim de la alții cine a fost alesul cu toate că nu am încercat să schimbăm nimic. Ne gîndim că un vot nu va devia mersul alegerilor, dar rămînem indignați cînd privim cifrele. Doar 26,93 la sută din cetățeni au ezitat să își exprime opinia, doar 26,93 la sută au dorit reforme.

A merge la vot și a bifa un candidat din lista propusă detestă un mod de asumare a rolului comunitar, un gest în favoarea interesului național, un gest prin intermediul căruia influențăm, în beneficiul propriu, politicile continentale. Nu îi putem convinge pe concetățenii noștri să nu lipsească de la alegeri. Pentru majoritatea dintre ei ele par nesemnificative, iar rolul de frunte le revine alegerilor interne. Pentru oameni acestea înseamnă mai mult decît o iluzia a unui viitor prosper în întrega Europă. Chiar dacă nu vreau să accepte acest adevăr, aceștia sunt limitați și nu dispun de o vedere bună. Poartă ochelari pe nasurile lungi deformate de atîta minciună și nu își schimbă lentilele chiar dacă vederea devine din ce în ce mai proastă.
Alegerile Europene sunt privite de alegătorii și așa istoviți de problemele cotidiene drept un gest simbolic, lipsit de o anumită conotație și sens. Astfel uităm că depindem în mod direct de UE din punct de vedere politic și economic și încercăm să ne afirmăm drept cetățeni activi doar fiind înscriși pe lista celor cu drept de vot. Mai agităm spiritele cu vecinii și familia, ne mai dăm cu părerea și enumerăm partea negativă a lucrurilor, dar nu încercăm să căutăm soluții și să întreprindem ceva. Suntem prizonierii propriei indiferențe, prizonierii unei cutii opace fără lumină.




Pe de altă parte, indiferența noastră este ghidată de haosul prezent pe scena publică, care de altfel este înțesată de indivizi care par a nu fi iubit cu adevărat meseria sa. În fiecare zi urmărim pe filele mass-media cum un chirurg devine primar, unui fost soldat sau militar îi revine o funcție străină de cea inițială în parlament sau cum teologii luptă pentru un post de vîrf în domeniul politic. O serie de intruși încearcă să ne ademenească de partea lor, o înșiruire de nume dorește să ne atragă de partea sa fără a avea o bază demnă de a fi aleasă. Nu cerem mult, ahtiem să fim reprezentați, să nu fim luați în derîdere din cauza unor măscărici, dar din păcate indiferența biruie orișice încercare. Suntem indiferenți și nepăsători, suntem fără de lentile de contact cu un viitor mai bun.

Să aruncăm cu toporul în ograda vecinului!

Tăiem din rădăcină orice ini­țiativă și smulgem din pămînt tot ce cîndva ar putea să rodească. Nu ne gîndim la viitor, nu ne gîndim că poate ce azi toporul taie, mîine ne-ar fi ca aerul de bun, și de cele mai multe ori închidem ochii și pu­nem banii în buzunar.

Tragem cu ochii la alții, îi pîn­dim din ascunzișuri, le zîmbim dul­ce atunci cînd încearcă să ne de­maște și ne transformăm în cei mai buni prieteni. Încercăm să fim ino­cenți și lipsiți de gînduri ascunse, însă în minte încolțește permanent invidia. Nu iubim concurența și ve­­nim cu toporul chiar și în ograda vecinului. El nu se așteaptă. Nu i se pare că teiul lui e așa o mare co­moa­ră și că toți rîvnesc să i-l do­boa­­re, dar tragem în țiapă și înfulecăm din crengile bătrînului tei ce acum trebuie să rodească.

Nu am învățat să cioplim în lemn și nu am fost niciodată pă­du­rari, dar cutreierăm zilnic prin să­că­turi cu toporul în spate ca să pu­nem la pămînt sute de copaci. Îm­bră­căm o armură din fier și în­drep­tăm arma cu capătul bine ascuțit spre toți cei care ezită să ne a­pro­be. Nu contează spre cine ridicăm to­po­rul, fie spre un tei bătrîn, care a trăit o viață și a rezitat „cariilor” de orice fel, fie spre un copăcel tînăr care recent a ridicat ochii spre cer. Cu toți aceștia sîntem nemiloși atunci cînd vine vorba de prosperitatea noas­tră.


Am încercat să facem din ei mo­bilă simplă sau luxoasă și astfel am distrus pe-ascuns păduri întregi. Dar cînd am văzut cu ochii noștri că afacerea nu merge și că cei de la concurență o duc mai bine, am de­ve­nit mai necruțători ca niciodată. Singura modalitate de a distruge concurența e de a-i tăia tulpina și de-a o smulge din rădăcini.

http://www.opiniastudenteasca.ro/atitudine/pastila-de-dupa/sa-aruncam-cu-toporul-in-ograda-vecinului-2.html